joi, 18 aprilie 2013

Cu grijă, despre uşi trântite


" In your absence, I`d forgotten how to walk. When I collapsed at your feet, you refused to look at me until I learned to stand up without your help" 
Miles Walser.

N-ai închis uşa în urma ei, te minţeai că e doar o pasă proastă; la urma urmei, zicea mereu că pleacă pentru ca dimineaţa să o găsească tot acolo, de parcă ar fi fost firesc să revină. Cine ţi-a spus că toată dragostea aia din ochii ei întunecaţi ţi se cuvenea? Un laş, n-ai ştiut că ai nevoie de ea decât atunci când te îneca gustul lipsei ei. Vei privi în continuare cum zilele se derulează fără pic de conţinut. Îi vei căuta, naiv, esenţa în atingerea alteia. Vei călca pe cadavre şi te vei plânge că sunt reci. Ţii minte nopţilea alea când i se prelingeau pe buze, nonşalant, cuvinte ce rezonau în tine? Femeia ce punea ordine-n gânduri când ţi se înceţoşa privirea, singura ce te putea face să-ţi doreşti să creşti în ochii ei. A fost mereu acolo când durea, chiar dacă ea te trimisese la pământ. Eşti convins, a locuit cândva în capul tău, altfel de ce putea da glas celor mai ascunse gânduri ale tale cu aceeaşi lejeritate cu care alta ţi-ar fi vorbit despre vreme?
Ai pierdut-o. Cuvintele nu se cereau doar a fi spuse ci gesturile necesitau bifate.
Nu te-ai fi aşteptat vreodata să îţi găseşti sfârşitul în cel mai mare zgomot, în zgomotul tocurilor femeii ce tocmai te părăseşte. Ţi-a întors privirea şi nu ţi-a mai călcat vreodată pragul, blestemând secunda în care a ales să te strângă în braţe cu toate nesiguranţele atent mototolite în buzunar.
Acum, când îţi rămâne doar să cauţi fericirea în drumuri drepte şi priviri lipsite de grijă, te gândeşti la cea cu care, cu ceva timp înainte, purtai discuţii lungi pliate pe sticle de vin. Te incrunţi, îţi e amar până în suflet, începi să-i auzi vocea, să o cauţi prin dâre de parfum pe stradă. Zâmbetul ţi-a uitat de mult adresa, strângeri de mână efemere nu-ţi vor mai căuta niciodată instinctiv pulsul. Vei călca multe suflete în picioare, vei şifona atent multe gânduri împachetate în cutii metalice şi nu îţi vei găsi locul nicăieri.
Te privesti acum, te plimbi pe vârfurile degetelor în jurul absenţei sale şi uiţi să îţi ridici capul din pământ.
O uşă trântită nu încheie niciodată nimic, te face doar mai atent.

Kindly Share This Post »»

2 comentarii:

  1. Expui idei cu o lejeritate incredibila. Nu lasi cititorul sa se plictiseasca rumegand expresii complexe. Am multe de invatat de la tine.Succes in continuare, te urmaresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma indoiesc ca invatam din greseli cu adevarat... pentru ca suntem mereu tentati sa cadem in capcana obisnuintei.... oricat de pretios e acel lucru sau acea persoana si oricat de mult ne-am stradui sa-i mentinem in sufletul nostru, cota valorii extrem de ridicata, candva, intr-un timp mai scurt sau mai lung, ni se va parea ca nu e de ajuns... vom vrea mai mult, vom vrea altceva ... cu vremea te obisnuiesti cu "posesia" si ti se pare ca e dreptul tau inalienabil de-a o avea.... dar, intr-un fel sau altul, suntem niste colectionari... sau cautatori si avem nevoie de provocari... uitand ca si transformarea "vechiului" in "nou" e una din cele mai mari provocari, iar atunci, ne lovim de usi trantite...
    PS: I love the way when you write :)

    RăspundețiȘtergere